Cât de îndrăzneț să fii în privința culorilor?

În foarte multe articole de până acum, importanța culorilor a fost dezbătută în detaliu. Indiferent de tema articolului, la un moment dat intervenea o idee sau mai multe despre asortarea culorilor. Mai mult decât atât, cu fiecare ocazie de genul ți s-a reamintit că e o alegere bună să începi să porți cât mai multe culori și să fii cât mai îndrăzneț când vine vorba de coloristică.

Ei bine, în articolul de azi o să vorbim puțin despre o limită pe care ar trebui să ți-o impui când alegi să fii îndrăzneț în privința culorilor pe care le porți.

Cu toții am trecut printr-un progres, de la a purta doar negru, alb și albastru, până la a renunța aproape în totalitate la negru. Este de apreciat, însă trebuie să fim conștienți că există anumite culori sau nuanțe pe care nu ar trebui să le purtăm niciodată. Este vorba în acest caz de culorile fosforescente. În caz că nu ai observat, acestea au devenit un trend, în special pe partea de vestimentație casual pentru bărbați.

Nu este greșit să alegi culori puternice care ies în evidență, precum un galben sau un portocaliu intens, dar niciodată să nu porți culori precum cele de mai jos:

Acest trend a venit, de fapt, din singurele ținute în care aceste culori se potrivesc de minune, și anume ținutele dedicate activităților sportive. Cu siguranță pe echipamentul cu care mergi la sală sau la antrenament, această culoare se va potrivi perfect, însă nu și pe restul ținutelor.

Tu ce părere ai?

sursa foto: aici, aici, aici

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *