Ce faci când ai doar o pereche de teniși?

Probabil unul dintre cele mai mari avantaje pe care o pereche de teniși ni le oferă este faptul că îi putem folosi în atâtea și atâtea feluri și situații. Dacă vrem totuși să îi folosim în cât mai multe situații, nu este tocmai ușor să ne descurcăm cu o singură pereche.

Probabil după o seară în club în care am fost călcați la greu și ni s-au murdărit, o să avem nevoie urgentă de ei a doua zi. Astfel, avem un prim răspuns la întrebarea din titlu. Ce facem când avem doar o pereche de teniși? Îi curățăm cât mai des posibil și cu orice ocazie, pentru că nu se știe niciodată când o să fie următoarea dată când o să ai nevoie de ei și dacă o să ai timp să îi cureți înainte de a-i încălța.

Trecând peste partea referitoare la aspectul impecabil indispensabil, trebuie să recunoaștem că fiecare dintre noi ne-am imaginat, cel puțin după achiziționarea primei perechi de teniși, cum ar fi să avem acei teniși disponibili în fiecare culoare care ne place. Cum ar fi să ai câte o pereche de Converse All Star pe fiecare culoare care ți s-ar părea potrivită unei ținute pe care vrei să o porți? Sau la fel în cazul tenișilor Vans.

O astfel de opțiune ar reprezenta în același timp o investiție costisitoare și până la urmă ar fi și un moft, deci o investiție nu foarte rațională. Totuși, în timp, îți poți aduna două sau trei perechi, pe care să le și îngrijești foarte bine.

Până atunci, haide să vedem ce poți face când ai doar o pereche.

După ce ai ales o culoare care să se potrivească cu majoritatea celorlalte e care le porți, singura opțiune e să îi folosești la maximul lor potențial.

Ți-am pregătit câteva ținute folosind aceeași pereche de teniși, pentru a vedea că o singură pereche nu îți limitează nicidecum opțiunile:

blugi casual cardigan casual dungi tinuta 1 tinuta 3 tinuta eleganta Untitled-1 vara

Și lista poate continua.

Așadar, dacă ar fi să alegi o singură pereche de teniși, ce culoare ar avea?

 

sursa foto: aici, aici

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *